Răzmerița stârnită de instalarea primei băi publice în București. „Au unde să-și lase murdalicul”

La începutul primăverii anului 1825, un francez întreprinzător era să provoace o adevărată „răzmerița” în București, prin deschiderea unei băi publice în oraș.

Revista „Realitatea Ilustrată” publica în numărul 528, apărut la începutul lunii martie 1937, un interesant articol despre deschiderea prime băi publice din București. Dar câte băi existau în 1937 în România? Conform datelor citate de „Realitatea Ilustrată”, în România, la acel moment, exista o baie la 2.000 de locuitori. Nu era foarte bine, dar nici foarte rău față de media europeană.

• Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui…
• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri

„Îndeobște, se spune că civilizația unei țări s-ar cunoaște după numărul băilor, adică această civilizație nu ar fi decât o chestiune de… săpun. Mult adevăr în această afirmație numai în aparență paradoxală. Sub acest raport, în ceea ce privește România, am avut deunăzi o prea plăcută surpriză.

Dintr-o statistică oficială, cu caracter internațional, am luat cunoștință că țara noastră are o baie la 2.000 de locuitori. Toată lumea era încredințată că stăm mult mai rău. Ba, surpriza a fost cu atât mai plăcută, cu cât s-a aflat că alte țări pe care le socoteam mult mai înaintate stau mult mai rău decât noi. Știți, consolarea bizară că nu arde numai casa ta ci și a vecinului…”, scria „Realitatea Ilustrată”

Premisele unui început de „răzmeriță”

În primăvara anului 1825, în București nu exista decât o baie turcească (cu aburi). Atunci când un întreprinzător francez a depus o cerere către domnie pentru a deschide o baie europeană situația a început să degenereze. Iată ce consemna „Realitatea Ilustrată”, un secol mai târziu:

„Revenind la chestiunea băilor, trebuie să știți că până la 1825, nu exista în Capitala noastră o baie, în înțelesul care se dă astăzi unei asemenea… întreprinderi. Nu exista decât o singură baie turcească, adică prin aer cald (De aci expresia cald ca la baia turcească). Lucrul are însemnătatea lui, dacă ne gândim că-l consemnează un istoric, V.A. Urechia.

Partea comică a chestiunii, însă, o constituie faptul că instalarea primei băi la București a stârnit o adevărată revoluție, o `răsmeriță` cum se spunea pe vremea aceea. Așa s-a întâmplat întotdeauna cu marile… reforme. La început ele au întâmpinat rezistență, pentru ca în cele din urmă să se impună. Și nici nu s-ar fi putut ca obiceiul, atât de salutar, al curățirii bucureștenilor de `murdalic` să nu întâmpine rezistența… interesaților. Dar, după cum veți vedea, totul nu a fost decât o chestiune de tarabă.

Să vedem ce spune istoria. Ne referim la V. A. Urechia. (…) Un franțuz întreprinzător, cu numele de Lagarde, s-a gândit că ar fi o afacere deschiderea unei băi la București. Și s-a înfățișat Divanului cu o petiție prin care cerea voie să deschidă un stabiliment de băi, cu `privilegiu de 20 de ani`. Petiția purta data martie 1825”.

„Sunt asemenea băi folositoare la sănătatea omenirii”

Domnitorul  Grigore IV Ghica a fost surprins de inedita cerere și a însărcinat o comisie pentru a stabili dacă o asemenea baie este „folositoare la sănătatea omenirii”.

„La 2 aprilie 1825, doi doctori au luat `plirforie` (informație) că băile sunt necesare. Și astfel, Lagarde a primit autorizația cu următoarele condiții:

1) Stabilimentul va poseda 10 camere de băi în bună stare cu `uşi şi ferestre bune, cu pălimarul lor și cu câte un pat de scânduri pentru odihnă, cu o mescioară și cu o oglindă cu cele trebuincioase pentru gătire și cu doua jgheaburi, care jgheaburi au să se păstreze curate și adesea se vor schimba`.

2) Doritorii de baie să afle, `după gust, apă caldă sau rece, prin șuruburi`.

În sfârșit, `anaforaua` mai prevedea și monopolul: `să nu mai fie volnici alții a mai deschide aci acest fel de băi`. Hrisovul acesta, care constituie lucru de seamă pentru istoria civilizației române, este subscris (semnat, n.a.) de către Postelnicul Mihalache Ghica, Iordache Golescu, Scarlat Grădişteanu, D. Bibescu, legistul Nestor, marele logofăt Ion Fălcoianu și St. Bălăceanu”, preciza „Realitatea Ilustrată”.

Răzmeriță!

Aprobarea înființări unei băi publice după modelul european a stârnit protestele vehemente ale lui Kir Stanciu, cel care deținea baia turcească. Protestul a început să ia amploare după ce alți locuitori s-au raliat la el fără să cunoască cauzele protestului…

„Dar să nu credeți că hrisovul acesta a fost primit așa ca oricare altul, căci, cum spune istoricul, `o mare agitațiune s-a stârnit`. `Cu mare jalbă în proțap, pleacă Kir Stanciu, arendașul băii de lângă casa Beilicului, adică casa unde se găzduiau musafirii turci, din strada actuală Șerban Vodă, însoțit de toți `frecătorii` băieși și de două babe care făceau aceeași meserie pentru cocoane`.

Bucureștenii, văzând atâta lume adunată, nu știau ce să creadă. `Răzmeriță!` spuneau unii negustori și dădeau fuga să închidă tarabele. Atras de zgomotul mulțimii, ca întotdeauna, grupului de inițiativă s-ar fi adăugat și haimanalele de pe uliță. Ghica Vodă s-a uitat în stradă, dar fără să priceapă mare lucru.

Intrând în palat, invitat de Vodă, Kir Stanciu, patronul băilor turcești, se aruncă la picioarele Măriei Sale, sărutându-i, după obiceiul timpului, poalele anteriului. Petiția lui Stanciu spunea că `el și băiașii săi, care au avut cinstea să îmbăieze pe toate pașalele turcești până şi pe M. S. Vodă, când era numai boer, acum au să ajungă să cerșească pâinea de toate zilele, pentru că un păgân de franțuz a căpătat voie să facă baie ca la Viena`. Bineînțeles că Stanciu nu uită să pomenească și pe cele zece băiașe tinere: `adică ce? Unguroaicele cele tinere ale lui musiu Lagarde vor fi mai pricepute decât băiașele mele, ori săpunul cu miros de odogaci și de trandafir, spală mai puțin bine decât ăl franțuzesc, făcut din seu de câne?`

Vodă scrise cu mâna lui pe jalba lui Kir Stanciu: `să nu se pricinuiască nicio zăticnire la celelalte băi din Bucureşti, unde merg oamenii de se spală de murdalic, baia lui musiu Lagarde sa fie numai pentru bolnavi`”, mai nota „Realitatea Ilustrată”.

„Kir Stanciu a rămas cu mitocanii care se spălau din an în Paști”

Totuși, bucureștenii au apreciat noua baie deschisă în oraș și au uitat de cea turcească. Însă, abia după Primul Război Mondial a început să crească considerabil numărul băilor din oraș, asta și datorită construcției de blocuri.

„Dar, totul a fost de prisos, lumea bună s-a dus toată la „musiu Lagarde`, Kir Stanciu rămânând cu mitocanii, care se spălau din an în Paști. De atunci au trecut 112 ani. Băile s-au înmulțit la Bucureşti. Bucureștenii au unde să-și lase `murdalicul`, vorba lui Vodă Ghica.

Totuși, până mai acum 15 ani (1922, n.a.), rare erau casele în București care să fi avut instalație de baie. Iată meritul așa ziselor `case bloc`: fiecare apartament, cât de mic, are astăzi baie în care, cum spunea hrisovul de la 1825, doritorii `să afle după gust, apă caldă sau rece, prin șurupuri`. Toate lucrurile de seamă s-au câștigat prin luptă: până și dreptul de a te spăla”, încheia „Realitatea Ilustrată”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Bucureștiul sub ocupație. „Politicienii germanofili se prosternau în fața inamicului, se întreceau să îl slujească”

Drama miilor de copii abandonați pe stradă în Bucureștiul interbelic

Templul culturii din inima Bucureştiului. A fost inaugurat în urmă cu 169 de ani

Casa Capșa, emblema Bucureștiului interbelic (DOCUMENTAR)